Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă: Batoza pentru trifoi

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:

 

Batoza pentru trifoi

 

Omenirea a avut nevoie de opt mii de ani pentru a învăţa să treiere grâul “mecanizat”. Până la

apariţia maşinilor (batozele), treieratul se făcea prin batere cu îmblăciul (o unealtă veche, de pe vremea Egiptului antic, formată din două segmente de lemn rotund, unul mai lung, unite printr-o legătură de piele). Mai era o metodă, prin frecare pe o platformă din lemn cu un tăvălug (vălătug de piatră) tras de un animal puternic.

Separarea boabelor de pleavă şi alte “impurităţi” se făcea prin vânturare, după care se cerneau cu ciurul. Locul în care se făceau aceste operaţiuni se numea arie.

Prima maşină de treierat a fost inventată de scoţianul Andrew Melkle, în anul 1786. Ea avea ca utilitate separarea boabelor de paie şi pleavă. El montase maşina la o moară.

Primele batoze au apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind acţionate de maşini cu aburi, prin curele de transmisie şi erau trase, de la o gospodărie la alta şi chiar de la un sat la altul, cu două sau patru perechi de boi. Batoza treiera fie într-un loc amenajat în câmp, numit ,,arie”, fie în curţile gospodarilor, unde batoza era introdusă, de obicei, în şură, iar maşina cu aburi alimentată cu lemne stătea în curte. Treieratul cu  batoza însemna participarea a cel puţin 12 lucrători: trei aruncau cu furcile snopii sus pe batoză, unul desfăcea legăturile snopilor, altul, numit ,,băgătorul”, introducea snopii în batoză, doi adunau paiele ieşite din batoză şi le dădeau cu furcile altor trei, care le depozitau în şură; alţi doi adunau şi depozitau pleava, unul sau doi lucrători adunau boabele de grâu în saci, îi cântăreau şi îi depozitau în podul casei.

La începutul secolului al XX-lea, batozele erau maşini de treierat perfecţionate. Acţionarea lor se făcea cu ajutorul locomobilelor, al tractoarelor cu abur şi, mai târziu, cu tractoare echipate cu motoare cu ardere internă.

După ce combina autopropulsată a preluat rolul batozei, aceasta a devenit o parte din istoria agriculturii. Progresul trece pe linia moartă tot ceea ce devine perimat la un moment dat. Datoria noastră este să nu uităm trecutul şi să-l păstrăm, pe cât posibil, cât mai clar.

Batozele au locul lor în istoria modernă a agriculturii, iar oamenii trebuie să-şi amintească de existenţa lor. Acesta este rolul muzeelor, iar mass-media are menirea de a aduce aminte publicului de existenţa acestora.

Ca şi locomobilele, batozele din colecţiile noastre au fost prezente la filmările din pelicule prestigioase ale cinematografiei româneşti, dar şi la demonstraţiile periodice cu maşini agricole de epocă, demonstraţii efectuate în Slobozia, dar şi în marile oraşe din ţară, la diferite târguri naţionale şi internationale de agricultură.

Batoza prezentată alăturat este destinată treieratului seminţelor mici, de rapiţă, lucernă sau trifoi şi are acelaşi principiu de funcţionare ca al tuturor batozelor, bazat pe existenţa unei tobe de treierat, a unui sistem de site şi de transportoare, antrenate prin intermediul unei curele de către un locomobil, tractor sau un motor electric. Diferenţa o face mărimea sitelor, care este corespunzătoare seminţelor mici pe care le treieră. Batoza este produsul concernului H.S.C.S., fabricată în 1915, în Austria, şi achiziţionată din localitatea Lunga, judeţul Covasna.

Muzeograf Adrian Stroe

Foto: Ştefan Olteanu

Vezi si alte articole adaugate de MUZEUL NAŢIONAL AL AGRICULTURII

copyrights © 2018 Millenium Management. Realizare: Gloobus Software Development.   All rights reserved.